Home » Actualitate » Egipt

Proteste de masă în Egipt împotriva decretelor antidemocratice ale lui Mursi

De Andre Damon si Barry Grey
26 noiembrie 2012

Vineri au erupt în întreg Egiptul proteste de masă împotriva preşedintelui ţării, Mohamed Mursi şi a conducerii Frăției Musulmane (MB). Cu o zi înainte, Mursi a emis o declaraţie constituţională nouă care extinde puterile sale dictatoriale. În luna august el îşi asumase aceste puteri preluându-le pe cele ale juntei Consiliului Suprem al Forţelor Armate (SCAF).

În scene care amintesc de primele zile ale revoluţiei egiptene, zeci de mii de protestatari s-au adunat în Piaţa Tahrir din Cairo. Tinerii furioşi au scandat sloganuri împotriva lui Mursi şi a MB şi pentru continuarea revoluţiei. Sloganurile comune au fost: "Jos cu regimul conducerii supreme a Frăţiei" , "Poporul doreşte să răstoarne Fraţia" şi "Poporul încă mai doreşte căderea regimului."

Pe străzile din jurul Pieţii Tahrir, manifestanţii au fost atacaţi de poliţie cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi vehicule blindate. Forţele centrale de securitate şi unităţile armatei au încercuit clădirea Guvernului şi sediul Parlamentului cu sârmă ghimpată. Camioane de poliţie cu forţe de poliţie anti-revoltă au fost dislocate în centrul oraşului Cairo.

Pe strada Mohammad Mahmoud au avut loc ciocniri grele. Luptele între protestatari şi poliţie continuă de luni. Tineretul furios a scandat împotriva Ministerului de Interne în timp ce lupta cu forţele de securitate. Până acum au fost răniţi şi arestaţi peste o sută de protestatari.

Protestele împotriva Fraţiei au avut loc în diferite oraşe egiptene. După încheierea rugăciunii de vineri din Moscheea Ibrahim Al-ionela, mii de oameni din oraşul de coastă Alexandria au cerut căderea conducerii supreme. La moschee a fost prezentă şi o mulţime în favoarea lui Mursi şi între cele două tabere au izbucnit ciocniri.

Mai târziu, protestatarii au luat cu asalt trei comandamente locale ale partidului Libertate şi Justiţie (FJP), sprijinul politic al MB. Ei au scandat "jos cu conducerea supremă". Şeful securităţii din Alexandria, Abdel Meguid Lotfy, a dat forţelor de securitate ordinul de a păzi sediul principal al FJP din oraş.

Un alt sediu FJP a fost luat cu asalt în Port Said. După ciocniri cu membrii Frăţiei, protestatarii au escaladat cladirea şi-au rupt jos semnul FJP. În oraşul industrial Mahalla al-Kubra au fost rapotate lupte de stradă între protestatari şi susţinătorii Frăţiei. Proteste anti-Frăţie au avut loc, de asemenea, în Ismailia, Assiut, Suez, Minya, Damietta şi Aswan.

Mursi i-a denunţat pe protestatari ca fiind " asasini plătiţi." Vorbind înaintea unei mulţimi de suporteri adunate în faţa Palatului Prezidenţial în Heliopolis, el a susţinut că protestatarii "au fost plătiţi pentru a arunca cu pietre în Mohamed Mahmoud" şi a promis să nu accepte niciun atac asupra instituţiilor statului.

Mursi a apelat la forţele liberale şi de pseudo-stânga din cadrul establishmentului politic care au fost active în proteste. "Declarația constituţională nu are ca scop efectuarea răzbunării asupra cuiva," a declarat el adăugând: " Eu sunt alături de voi, oricine aţi fi sau oriunde v-aţi afla... celor care mă sprijină şi celor care mi se opun. Eu nu voi fi niciodată părtinitor faţă de o tabără sau alta."

La fel ca în cursul protestelor revoluţionare de anul trecut împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, imperialismul SUA stă ferm în spatele regimului egiptean. În timp ce Mursi îşi pregătea declaraţia, Secretarul de Stat american Hillary Clinton a declarat miercuri într-o conferinţă de presă din Cairo că " noul guvern al Egiptului îşi asumă responsabilitatea şi conducerea care a făcut această ţară o piatră de temelie a stabilităţii regionale şi a păcii."

Faţă de asumarea puterii de către Mursi, Washingtonul a reacţionat cinic, făcând apel la calm şi pentru ca poporul egiptean să se angajeze într-un "dialog democratic". Cel mai recent dictator ar funcţiona drept marioneta Washingtonului în Cairo.

"Deciziile şi declaraţiile anunţate pe 22 noiembrie ridică probleme pentru mulţi egipteni şi pentru comunitatea internaţională", a declarat purtatorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland." Noi facem apel la calm şi încurajam toate părţile să lucreze împreună. Facem apel la toţi egipteni să rezolve diferenţele legate de aceste probleme importante în pace şi prin dialog democratic."

Protestele reflectă ostilitatea populară în creştere faţă de Mursi şi de guvernarea MB - care continuă politicile anti-clasa muncitoare şi pe cele pro-imperialiste ale lui Mubark - cât şi tensiunile în creştere în interiorul elitei conducătoare egiptene.

Protestele de vineri au fost iniţial cerute de o coaliție alcatuită din diverse partide liberale şi de pseudo-stânga - inclusiv Partidul Alianţa Socialistă, Socialiştii Revoluţionari (RS) şi Partidul Egiptenilor Liberi a magnatului miliardar Nagib Sawiris - pentru a protesta împotriva controlului islamiştilor asupra procesului de elaborare a noi Constituţii din Egipt.

Cu toate acestea, începând de luni, zi care a marcat aniversarea a un an de la debutul protestelor Mohammad Mahmoud împotriva juntei militare, tinerii s-au luptat în centrul oraşului Cairo împotriva lui Mursi cu forţele de securitate.

În timpul atacului împotriva oraşului Gaza, Mursi s-a dovedit a fi o marionetă a imperialismului occidental. În timp ce sute de rachete au plouat asupra populaţiei lipsite de apărare din Gaza, Mursi a colaborat strâns cu Israelul şi SUA pentru a izola palestinienii şi pentru a se prezenta el însuşi drept noul líder al imperialismului SUA în regiune.

În interiorul Egiptului în sine, Mursi pregăteşte atacuri mari asupra clasei muncitoare. El a obţinut marţi un împrumut de 4,8 miliarde dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Împrumutul se bazează pe planuri de a reduce deficitul de buget al Egiptului şi pe continua liberalizare a economiei ţării. Guvernul său a aprobat miercuri reducerea subvenţiei la benzină.

Declanşatorul final al protestelor a fost însă declaraţia prezidenţială a lui Mursi. La articolul VI al declaraţiei sale, Mursi îşi asumă puteri extraordinare, declarând că, "preşedinte este autorizat să ia orice măsuri crede de cuviinţă pentru a păstra şi proteja revoluţia, unitatea naţională sau securitatea naţională."

Anunţul a făcut clar unor categorii largi ale populaţiei egiptene că Mursi este un duşman al clasei muncitoare. În încercarea de a zdrobi populaţia şi de a urmări aceleaşi politici de bază ale lui Mubarak, el este pregătit să utilizeze măsuri nemiloase şi dictatoriale de guvernare.

"Mursi a declarat că el se va ocupa ferm de protestatari. Acest lucru este exact ceea ce a spus şi Mubarak", a explicat Mahmoud El-Banna, care a venit din oraşul egiptean Beni Suef în Piaţa Tahrir pentru a protesta împotriva lui Mursi.

Aşteptându-se la opoziţie faţă de preluarea puterii, Mursi a făcut apel la membrii MB să iasă în stradă şi să-şi arate sprijinul. Chiar dacă MB a adus cu autobuze suporterii din mediul rural în capitală, iar cei din partidele Salafist Al Nur, Asala şi cei ultra-islamişti din Al-Gama´ a Al-Islamiyya s-au alăturat protestului, mulţimile din piaţa Tahrir au depăşit protestatarii islamişti.