Noua conducere a Japoniei intensifică militarismul
De Peter Symonds
22 decembrie 2012
Revenirea la putere după alegerile din Japonia a Partidului Democrat Liberal (LDP) marchează o schimbare mare nu numai în politica japoneză, ci şi în cea internaţională. Naţionalismul şi militarismul care a străbătut campania electorală a semnalat determinarea clasei conducătoare japoneze de a-şi reafirma interesele sale în Asia şi la nivel global prin orice mijloace, inclusiv forţă militară.
Liderul Shinzo Abe, care va fi numit prim-ministru săptămâna viitoare, a indicat deja un răspuns ferm privind direcţia care va fi adoptată în disputa teritorială cu Beijingul privind insulele cunoscute ca Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China. Vorbind la postul de radio naţional NHK din Japonia, Abe a declarat că Senkaku au făcut parte din " teritoriul inerent al Japoniei" şi a avertizat că "obiectivul nostru este de a opri provocarea" din partea Chinei.
În timpul campaniei electorale, LDP a militat pentru construirea unei structuri permanente pe insule nelocuite - o mişcare care ar agrava dramatic relaţiile cu China. Deja există o situaţie tensionată în Marea Chinei de Est după ce, în septembrie, actualul Partid Democratic al Japoniei (DJP) a "naţionalizat" grupul de insuliţele. Săptămâna trecută, armata japoneză a trimis avioane de vânătoare pentru a intercepta un avion chinez de supraveghere maritimă care a intrat spaţiului aerian din jurul insulelor.
Guvernele din Japonia şi China au recurs la o intensificare a naţionalismului, deoarece criza economică globală a afectat tot mai mult economiile ţărilor lor, alimentând nemulţumirea publică pe scară largă şi furia legată de nivelul de trai care se deteriorează. Beijingul a răspuns la "naţionalizarea" insulelor Senkaku dând unda verde pentru protestele anti-japoneze, care au avut în mod deschis un caracter rasist.
Economia Japoniei s-a scufundat acum în recesiune pentru a cincea oară în 15 ani. Exporturile japoneze au fost afectate de puterea yen-ului şi de pieţele contractante din SUA, Europa şi China. După două decenii de stagnare economică, în cercurile de guvernământ din ţară începe să crească frustrarea. Aceasta a fost exemplificată anul trecut atunci când China a eclipsat Japonia, devenind a doua cea mai mare economie mondială.
În politica economică, dar şi în cea externă, noul guvern este determinat să inverseze declinul în detrimentul rivalilor Japoniei şi a clasei muncitoare din Japonia. Abe a anunţat o politică monetară agresivă, similară cu cea a Reservei Federale din SUA. Politica aceasta induce inflaţia pentru a mai scădea valoarea yen-ului - paşi care doar vor accentua războaiele monetare internaţionale, acum în curs de dezvoltare. LDP pledează, de asemenea, şi pentru creşteri mari a impozitului pe vânzări pentru a transfera povara masivei datorii publice a Japoniei pe spatele muncitorilor.
Abe întruchipează ordinea de zi agresivă a ceea ce el a numit "noul LDP." El este un descendent al clasei politice a LDP. Bunicul din partea mamei, Nobushuke Kishi, a fost închis, dar niciodată acuzat pentru crime de război efectuate în timpul ocupaţiei americane de după război. Mai târziu el a devenit prim-ministru şi a făcut presiuni pentru eliminarea aşa-numitei clauze pacifiste din Constituţia ţării. Asemeni bunicului său, Abe încearcă să modifice constituţia pentru a "normaliza" şi consolida armata japoneză şi pentru a pune capăt la ceea ce el consideră a fi "auto-torturarea istoriei" - adică recunoaşterea crimelor de război ale Japoniei.
Situaţia actuală are o asemănarea stranie cu cea din anii 1930. Japonia, lovită atunci de criza din comerţul mondial, s-a prăbuşit într-o criză economică şi politică profundă. Regimul militarist disperat din Tokyo a încercat să depăşească grava stare economică a Japoniei prin lupte pentru pieţe şi materii prime - invadând Manciuria în anul 1931 şi China în 1937. Ocupaţia militară din Chinei a exacerbat foarte mult tensiunile cu imperialismul american, care a urmărit propriile interese de ruinare în China cerând o "politică a uşilor deschise" care să favorizeze poziţia sa. Interesele concurente au dus la izbucnirea războiul din Pacific în anul 1941.
Militarismul japonez a fost însoţit de suprimarea nemiloasă a clasei muncitoare din ţară, la aceasta adăugându-se ocuparea Chinei şi ulterior a Asiei de Sud Est. Şi dominaţia colonială, care exista deja peste Korea şi Formosa(Taiwan), a fost apărată tot cu astfel de metode. Săptămâna trecută a marcat aniversarea a 75 de ani de la notoriul masacru de la Nanjing, în care trupele de ocupaţie japoneze au sacrificat sute de mii de civili şi militari chinezi. Clasa de guvernământ japoneză adoptă tot mai mult o atitudine care a fost exprimată în mod deschis mai devreme în acest an, de fostul guvernator de Tokyo, Shintaro Ishihara, liderul actual al Partidului Restaurării Japoniei, un partid de dreapta. El a negat virulent că masactul de la Nanjing a avut vreodată loc.
Desigur, lumea s-a schimbat dramatic după ce SUA a încheiat în 1945 războiul din Pacific aruncând bombele atomice asupra Hiroshima şi Nagasaki. SUA încercă să-şi menţină dominația avută după război în Asia prin atenţia pe care preşedintele Obama o are pentru Asia Pacific. Ca parte a acestei campanii agresive pentru a submina influenţa chineză, Obama a încurajat Japonia să-şi consolideze armata şi să adopte o atitudine mai dură împotriva Chinei - o politică care va fi accelerată sub Abe.
Cele mai profunde modificări au avut însă loc în ceea ce priveşte poziţia Chinei în lume. În ultimii 30 de ani, Partidul Comunist Chinez (PCC) a abandonat câştigurile economice şi sociale ale revoluţiei din 1949, a restabilit relaţiile de proprietate capitaliste şi a transformat China în cea mai mare platformă de muncă ieftină din lume. Naţionalismul pe care îl promovează PCC pentru a-şi consolida puterea reprezintă interesele de clasă ale unei burghezii aspirante, profund frustrate că ambiţiile sale sunt împiedicate de actuala ordine imperialistă dominată de Statele Unite. PCC a denunţat atrocităţile comise de Japonia în timpul războiului numai pentru a urmări propriile interese. El doreşte să pună capăt "umilirii naţionale" pe care China a suferit-o de pe urma marilor puteri în secolele XIX şi XX şi să creeze propria sferă de influenţă.
Clasa muncitoare din întreaga Asie şi pe plan internaţional se confruntă cu mari pericole acum când criza economică globală se adânceşte şi redeschide conflictele care au dus la războiul din Pacific. Clasele de guvernământ capitaliste concurente se aruncă din nou, cu imprudenţă, înspre un conflict nou şi chiar mai catastrofal.
Singura modalitate de a preveni această tendinţă spre război este de a pune capăt capitalismului şi diviziunii demodate a lumii în state naţiuni. Muncitorii din China, Japonia şi la nivel internaţional trebuie să respingă otrava naţionalismului şi militarismului şi să unifice luptele lor pentru a elimina sistemul de profit şi pentru a stabili o economie planificată în mod raţional,o economie socialistă mondială. Acesta este programul pentru care luptă doar Comitetul Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.
Follow the WSWS