Premierul Japoniei se pregăteşte pentru război
De Peter Symonds
9 martie 2013
Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, a amintit săptămâna trecută de războiul din Insulele Falkland pentru a justifica atitudinea lui hotărâtă în ceea ce priveşte litigiul legat de insulele din Marea Chinei de Est. Acesta este un avertisment puternic: în Asia sunt trasate liniile unui nou conflict teribil şi global.
Abe a citat fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher şi raţiunea sa cinică atunci când a declarat război împotriva Argentinei în 1982. Thatcher declarase atunci că "principiile dreptului naţional trebuie să triumfe asupra exercitării forţei." Pentru a se asigura că o mică rămăşiţă a Imperiului Britanic rămâne în Atlanticul de Sud, ea a trimis apoi armata britanică într-un conflict sângeros, care a costat sute de vieţi pe ambele părţi.
Remarca lui Abe este o declaraţie inconfundabilă că guvernul său este pregătit pentru a merge la război cu China. Scopul este acela de a apăra controlul său asupra grupului de aflorimente stâncoase nelocuite din Marea Chinei de Est, cunoscute ca Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China.
Pericolele enorme sunt evidente. Spre deosebire de Argentina, China este o putere care deţine arme nucleare substanţiale şi cu o armată din ce în ce mai sofisticată şi mai mare. Orice conflict armat între Japonia şi China ar putea scăpa de sub control şi ar putea atrage alte puteri, în special Statele Unite, care a declarat deja că în cazul unui război legat de insule, ea ar fi de partea Japoniei.
Responsabilitatea principală pentru insigarea la aceste tensiuni se află de partea administraţiei Obama, care din 2009 încoace a fost implicată într-o ofensivă diplomatică şi strategică în întreaga Asie. Misiunea sa a vizat subminarea Chinei ca un potenţial rival economic şi militar. "Pivotul" lui Obama înspre Asia a încurajat aliaţii americani şi partenerii săi strategici să ia o poziţie mai dură împotriva Chinei. Datorită acestui fapt, multe puncte potenţiale de foc - inclusiv Peninsula Coreeană, disputele maritime din Marea Chinei de Sud şi cearta nerezolvată între India şi China privind graniţele lor - au fost aprinse.
Agravarea defalcării globale a capitalismului conduce la acestă erupţie a militarismului. Timp de două decenii, imperialismul american a fost angajat într-o încercare disperată de a compensa declinul său prin utilizarea puterii militare. Fixându-şi atentia pe Asia, Obama a ridicat mizele incomensurabil, ameninţând cu pornirea unui conflict între puteri deţinătoare a armelor nucleare.
Abe, un extremist de dreapta, urmăreşte o strategie similară în încercarea de a pune capăt celor două decenii de stagnare economică în care Japonia a pierdut poziţia sa de cea de-a doua mare economie mondială în favoarea Chinei. El este determinat să construiască "o Japonie puternică", care poate afirma interesele imperialismului japonez prin mijloace economice şi militare.
Guvernul nou ales a lui Abe pune rapid în aplicare planurile sale de a constitui o armată eliberată de Constituţia "pacifistă" postbelică a ţării. În acelaşi timp, el a adoptat o politică monetară agresivă , asemănătoare "facilitării cantitative" a Federal Reserve. Scopul este acela de a devaloriza yenul şi de a stimula exporturile în detrimentul rivalilor Japoniei.
Referinţă facută de Abe la războiul Falklands conţine un alt avertisment de rău augur. Decizia lui Thatcher de a lansa un război în Atlanticul de Sud nu a vizat doar demonstrarea puterii britanice pe scena mondială. Acesta a fost, de asemenea, îndreptată şi împotriva a ceea ce ea a descris mai târziu ca fiind "inamicul din interior" - clasa muncitoare britanică. Deoarece iniţial ea nu a reuşit să rupă rezistenţa muncitorilor împotriva agendei sale pro - pieţe, Thatcher a folosit războiul Falklands pentru a instiga la naţionalism şi şovinism. Cu sprijinul a Labour Party, ea a pregătit un asalt frontal asupra clasei muncitoare, atac care a culminat cu înfrângerea în 1984-85 a grevelor minerilor britanici.
În mod similar, ambiţiile lui Abe pentru o " economie puternică" necesită un atac complex asupra poziţiei sociale a clasei muncitoare japoneze. Asemeni omologilor săi din întreaga lume, clasa conducătoare din Japonia caută să transfere povara agravării prăbuşirii economice globale asupra rivalilor săi în străinătate şi a muncitorilor de la domiciliu. Promovarea patriotismului japonez şi a militarismului, la care aderă întreaga clasă politică, reprezintă pregătirea necesară pentru un atac asupra a ceea ce mai rămâne din sistemul japonez a "contractului de muncă pe viaţă" şi a beneficiilor limitate oferite de stat.
Renaşterea militarismului japonez are profunde rezonanţe istorice cu perioada de dinainte de războiul din anii 1930. În timpul Marii Depresiuni, capitalismul japonez a fost deosebit de vulnerabil la colapsul comerţului mondial. În încercarea de a obţine pieţe şi materii prime, imperialismul japonez a lansat un război pentru cucerirea Manciuriei în 1931 şi apoi a invadat China în 1937. În ţară, regimul militarist a aplicat un întreg sistem de măsuri ale unui stat poliţienesc pentru a zdrobi orice rezistenţă venită din partea clasei muncitoare faţă de condiţiile sociale intolerabile.
Acestea sunt, de asemenea, şi rădăcinile istorice ale ostilităţii profunde ale muncitorilor şi tineretului faţa de militarismului japonez, care însă nu îşi găseste nicio expresie în vreun partid politic din Japonia. În timpul alegerilor, întregul establishment politic - inclusiv Partidul Comunist Japonez - s-a aliniat , într-un fel sau altul, în spatele afirmaţiilor imperialismului japonez privind Insulele Senkaku , deschizând calea pentru Abe și venirea la putere a partidului liberal democrat de dreapta.
Regimul Partidului Comunist Chinez recurge la aceleaşi metode. El instigă la un naţionalism otrăvitor pentru a distrage atenţia de la criza economică şi creşterea tensiunilor sociale în ţară. Ca răspuns la decizia din luna septembrie a celor de la Tokyo, de a "naţionaliza" insulele Senkaku/Diaoyu, Beijingul a dat undă verde pentru protestele anti-japoneze, în cadrul cărora au fost atacaţi cetăţenii şi întreprinderile japoneze. Mass-media chineză este din ce în ce mai dominată de comentariile analiştilor în legatură cu capacităţile militare ale Chinei şi de speculaţii cu privire la rezultatul unui război cu Japonia.
Niciun comentator politic nu face referire la paralelele stranii între tensiunile actuale din Asia de Est şi conflictele din Balcani, care au condus la primul război mondial. Deriva înspre un al treilea război mondial, fie declanşat în Asia sau în altă parte în lume, este produs de contradicţiile irezolvabile ale capitalismului - între economia mondială şi sistemul demodat de stat-naţiune pe de o parte, şi proprietatea privată şi producţia socializată, pe de altă parte.
Singura forţă socială capabilă să încheie flagelul de război este clasa muncitoare. Acest lucru este posibil printr-o luptă unificată pentru a pune capăt sistemului de profit aflat în faliment istoric. Muncitorii din Japonia şi China, ca şi cei din întreaga lume, nu au niciun interes într-un conflict legat de o mână de aflorimente pustii şi stâncoase aflate în Marea Chinei de Est. Viitorul lor se află în lupta pentru a stabili o economie mondială planificată într-un mod socialist, organizată pentru a satisface nevoile sociale de majorităţii omenirii, nu profiturile unei elite mici şi înstărite.
Follow the WSWS